Limitat la infinit

Imi mai strabat cu usurinta mintea, invartosata de namol, ganduri pure…Imi iubesc norocul genei! Gena este glontul si apasarea pe tragaci e modul de viata.Tristetea cheama marile victorii la recurs. Asadar…in cancelaria asta imensa pavata cu marmura de Carara cu marele birou din lemn de trandafir  asezat exact in centru am cunoscut sentimentul inutilitatii eterne. Zambeam, asezat la marginea dintre a fi sa a nu fi, rostogolit pe canapeaua din piele de tigru  caruia mirosul de jungla inca nu ii trecuse, asteptam chemarea, un fel de judecata de apoi pe pamant..cu gandul mai mult la pamant… de cat la aer ….am raspuns afirmativ…!

Confuz, cu privirea atintita pe tocurile impecabil de negre, cu auzul topit  in  fosnetul rochiei impecabil de negre  ce se scurgea ca-n ritmul de pe  Inunedo a lui Queen, pe marmura neagra-lucioasa, simteam golul etern, in timp ce ma taram agale spre locul executiei.

Am ajuns-o din urma si i-am soptit ca mi-e teama, s-a oprit …am simtit atunci parfumul ala al naibii de parizian …mi-a zambit, si tacuta mi-a facut semn sa o urmez. Am ajuns la biroul in care vedeam moartea celui mai frumos trandafir din lume scaldat in lacrimile mele, l-am atins cu mana, era …viu. Am simtit ca-n Event Horizont toate chinurile oamenilor ce trecusera prin fata lui…Astazi judecatorul tau lipseste!… mi-a soptit! 

 I-am zarit pentru prima data chipul angelic…..si mai ales  zambetul…cald …neasteptat de cald…Gropitele astea din obraji, cu buzele  carnoase, cu dintii astia impecabli de albi si privirea calda-albastra imi alina sufletul, simt asa o transformare in mine profunda…. din Sid in George…din iubirea algoritm in iubirea pe sleau …din Vicious in Michael.

Negrul  langa albastru e victoria  neobisnutului, princiar si proletar…noblesse oblige, am gandit, doar pentru ca  stiu…. si admiram faptura bruneta cu ochi albastrii ca  marea involburata … si am cerut stapanit de intrebari un pahar cu apa …mi l-a adus ca un copil…

Era copilul din mine, s-a rasfirat in muguri de iubire si m-a inconjurat, si atunci cand ma simtea ca mai respir tristete, ii cresteau din loc in loc boboci albi, si ma pleznea peste obraji cu o floare in miez de iarna, am plans de dor fara s-o stiu,  chiar si de dor c-am strans in brate buruieni, si m-a pleznit si atunci cu o floare, ieseam din iarna, dar inflorea pe zi ce trece …. din buruienile uscate, intr-o seara m-a privit intr-un fel, si mi-a facut un ceai, cand l-am baut m-am simtit mai tanar. Asta e! ce vrei?! …sunt langa tine…mi-a soptit…

 Mi-am stricat  ca un copil credincios tragaciul pistolului.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s