Limitat la infinit

Imi mai strabat cu usurinta mintea, invartosata de namol, ganduri pure…Imi iubesc norocul genei! Gena este glontul si apasarea pe tragaci e modul de viata.Tristetea cheama marile victorii la recurs. Asadar…in cancelaria asta imensa pavata cu marmura de Carara cu marele birou din lemn de trandafir  asezat exact in centru am cunoscut sentimentul inutilitatii eterne. Zambeam, asezat la marginea dintre a fi sa a nu fi, rostogolit pe canapeaua din piele de tigru  caruia mirosul de jungla inca nu ii trecuse, asteptam chemarea, un fel de judecata de apoi pe pamant..cu gandul mai mult la pamant… de cat la aer ….am raspuns afirmativ…!

Confuz, cu privirea atintita pe tocurile impecabil de negre, cu auzul topit  in  fosnetul rochiei impecabil de negre  ce se scurgea ca-n ritmul de pe  Inunedo a lui Queen, pe marmura neagra-lucioasa, simteam golul etern, in timp ce ma taram agale spre locul executiei.

Am ajuns-o din urma si i-am soptit ca mi-e teama, s-a oprit …am simtit atunci parfumul ala al naibii de parizian …mi-a zambit, si tacuta mi-a facut semn sa o urmez. Am ajuns la biroul in care vedeam moartea celui mai frumos trandafir din lume scaldat in lacrimile mele, l-am atins cu mana, era …viu. Am simtit ca-n Event Horizont toate chinurile oamenilor ce trecusera prin fata lui…Astazi judecatorul tau lipseste!… mi-a soptit! 

 I-am zarit pentru prima data chipul angelic…..si mai ales  zambetul…cald …neasteptat de cald…Gropitele astea din obraji, cu buzele  carnoase, cu dintii astia impecabli de albi si privirea calda-albastra imi alina sufletul, simt asa o transformare in mine profunda…. din Sid in George…din iubirea algoritm in iubirea pe sleau …din Vicious in Michael.

Negrul  langa albastru e victoria  neobisnutului, princiar si proletar…noblesse oblige, am gandit, doar pentru ca  stiu…. si admiram faptura bruneta cu ochi albastrii ca  marea involburata … si am cerut stapanit de intrebari un pahar cu apa …mi l-a adus ca un copil…

Era copilul din mine, s-a rasfirat in muguri de iubire si m-a inconjurat, si atunci cand ma simtea ca mai respir tristete, ii cresteau din loc in loc boboci albi, si ma pleznea peste obraji cu o floare in miez de iarna, am plans de dor fara s-o stiu,  chiar si de dor c-am strans in brate buruieni, si m-a pleznit si atunci cu o floare, ieseam din iarna, dar inflorea pe zi ce trece …. din buruienile uscate, intr-o seara m-a privit intr-un fel, si mi-a facut un ceai, cand l-am baut m-am simtit mai tanar. Asta e! ce vrei?! …sunt langa tine…mi-a soptit…

 Mi-am stricat  ca un copil credincios tragaciul pistolului.

Cu radacinile la vedere

Mi-am intrezarit intrarea  in minte…. era chiar in padurea din mine, dar pentru asta a trebuit sa-mi scot venele …radacinile la vedere…le-am facut sa se usuce la umbra.Pentru asta m-am legat de poarta catre nimic cu privirea  sprijinita pe rama ce sta intr-un unghi optuz pe peretele dinspre est si din care zambetul  drag a uitat sa-mi vada sufletul. Ma tot invart in jurul intrarii si adulmec flamand parfumul de dragoste de dincolo, ascult ca un circar cum iarba de acolo sopteste sfaturi.Nu pot sa intru aici fara sa simt ca zambetul drag imi atinge inima. Astept o iertare eterna sa vina sa ma stranga in palma suava ca pe o boaba minuscula de incredere, sa ma sadeasca in iarba deasa ce creste in pragul ei .   

 

 

 

 

I am really agree, and I really do…

Tango

Spiridusul magic s-a ascuns intr-o noapte, bucuros ca revenit dupa 18 ani in locul in care i s-a dat sa fie o viata si  sa construiasca o lume, in turnul cu jucarii uitate si s-a bucurat sortandu-le! L-am surprins amestecand si mestecand din jucarii! …..l-am inteles …..

Ce-am mai citit …si pot sa impart cu voi!

 

https://mihnearadu.wordpress.com/wp-content/uploads/2009/12/neagu-djuvara-o-scurta-istorie-a-romanilor-povestita-celor-tineri.pdf

https://mihnearadu.wordpress.com/wp-content/uploads/2009/12/mihai-eminescu-scrieri-politice.pdf

Lumini si umbre

Am ajuns intr-un tarziu,aproape ca se intunecase,la marginea unei paduri …singura poteca care plecase de jos,si pe care o urmasem, avea drept destinatie aceasta imensa padure deasa.
Un fel de iluzie optica, aproape de langa fiecare copac se contura cate o poteca, la apus fiecare umbra se odihnea pe poteca ei, traiam o confuzie ..pe care cale sa o apuc, sau poate toate acestea erau prezente doar in mintea mea.
Mi-am zis ca poate e mai bine sa astept al doilea rasarit..nu e un lucru ciudat,dar nici firesc.
Primul rasarit venea de deasupra imensilor copaci si toti il stiu si il asteapta, la scurt timp insa, mai rasarea un soare ca o imensa minge de foc la capatul padurii,pe acesta doar din marginea ei il poti vedea.
E atat de puternic, incat ai impresia ca un incendiu devastator va cuprinde intregul spatiu si totul va fi in final un camp de taciuni.
Al doilea rasarit insa avea rostul lui…le arata celor din celalat capat al padurii drumul, asa cum eu din partea mea incercam sa aflu daca fie apusul primului rasarit ma va ajuta fie cel de-al doilea rasarit asa si cei aflati de partea cealalta isi cautau cararea .M-am asezat linistit in poiana din fata padurii sa astept gandul cel bun.In jurul meu urme ale celor care pornisera la drum, am inceput sa le observ cu atentie,fiecare avea istoria lui,cineva care plecase probabil de curand isi lasase aici un borcan cu miere…din floarea soarelui,avea o eticheta : priveste prin panza de miere ce se scurge din a doua lingura la cel de-al doilea rasarit si calea ti se va arata .Ce norocos !am gandit,pe fundul borcanului mai era miere destula pentru a vedea si eu calea.. un gand insa mi-a venit rapid, asta era calea celuilalt daca nu era pentru mine mai bine nu ma uit… La cel de-al doilea rasarit, am privit, insa natura avea grija, nu am vazut nici-o cale. Am stabilit ca mai trebuia sa astept inainte de a porni, astept instinctul sau gandul bun,am ajuns aici fara artefacte.Nu mi-a parut rau, noaptea aparuse o luna mare deasupra lumii, puteam vedea intregul spectacol, mii de umbre ce-si urmau calea, umbre ce mergeau impreuna o bucata de vreme apoi se desparteau , umbre ce ieseau impreuna in poiana fie aici fie acolo, presupun,interesant ca unele se intalneau de la inceput ,altele spre sfarsit…foarte des in schimb vedeam umbre ce ieseau singure.In timpul asta in poiana au mai ajuns zeci si zeci de oameni, am discutat indelung si am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa stam sa privim spectacolul si daca este sa pornim la drum sa o facem doar daca ne vine gandul bun.In curand poiana devenise neincapatoare dar ceva se intamplase si dincolo pentru ca de aici numai pleca nimeni probabil si acolo avusese loc o discutie pentru ca spectacolul devenise din ce in ce mai rar,din ce in ce mai putine umbre se puteau intrezari prin padure.Spectacolul se mutase in poiana ,din cand in cand cineva striga: uite-o! uite-o! si milioane de ochi se atinteau in directia aratata.Dupa ceva timp padurea era pustie si se faceau doar glume pe seama umbrelor,ceva se intamplase si mai rau …padurea fara umbre incepea sa moara, copacii vigurosi din margine se uscau ,in poiana aparusera primele indoieli : poate ca nu asta este padurea?poate ca locul asta trebuie de urgenta parasit,nimeni nu se gandea insa sa hraneasca padurea cu umbra lui…
Dar daca trebuie sa hranim padurea cu umbrele noastre? M-am trezit gandind cu voce tare : prostii! a fost raspunsul primit, si daca ar fi asa cine ne arata calea?! cei dinaintea noastra aveau tot felul de artefacte si au reusit, noi ce avem ?!nimic!avem norocul ca am gandit un pic inainte sa vedem cum stau lucrurile si asa am putut analiza traiectoriile, intensitatea luminilor si periodicitatea intalnirilor auzii de langa mine vorbind un matematician, ba mai mult zise un filozof cartezian gandim deci existam preferam sa stam sa asteptam sa vina gandul bun. Si tot vorbind asa padurea de langa noi a disparut si din poiana unde tot filozofam pe tema gandului bun a inceput sa creasca o imensa padure ,propria noastra padure cu proprii nostrii copaci sanatosi si vigurosi si am inceput sa ne cautam unii pe altii si deodata am iesit intr-o poiana unde se auzeau strigate: i-ai vazut!umbrele au reinceput sa apara!deci sa stam sa asteptam gandul bun!

Eu nu mai puteam sa-i vad eram deja o umbra, dar de auzit ii auzeam…

Careu de asi cu dame in coada

Dintr-odata in lumina convalescenta a veiozei in forma de copac mi-am vazut demonii inmugurind.Ma durea tot corpul de cat de mult imi doream sa ranesc fara rost cele mai frumoase clipe. Asa intelegeam sa ma exorcizez, imi imaginam inchizand ochii ca cine reuseste sa ma inteleaga este defapt rugul abisal in care sa imi arunc demonii.Si demonii ardeau, ardeau si urlau ingrozitor, pe masura ce legiuni intregi erau aruncate in flacari alte mii si mii se pregateau, mai puternici si rezistenti, pana cand rugul se facea jar si sub talpile jocului lor nebun se stingea.Radeam sacadat si in urechi auzem la inceput infundat apoi din ce in ce mai tare sunetele propriei mele infrangeri, a propriei lor victorii.O stare de multumire imi cuprindea venele incordate,relaxandu-ma priveam absent cenusa rugului autospulberandu-se in patru vanturi. Nu am sa obosesc niciodata sa imi sting focurile ce le aprind,gandeam,uitandu-ma cum pe pereti dansau umbrele demonilor inmugurind.E deajuns ca un singur mugur sa il las sa-si faca loc usor ,usor prin mantia rupta a crezurilor mele si restul e deja rutina.Ma incita cand vad ca flacarile rugului se cred prea puternice pentru intunecimile mele si nu m-am saturat sa-i las sa tasneasca, sa stinga orice.Mi-am concediat cerberul cu cinci capete ale portilor intunecate,doar pentru ca nu imi placea sa il stiu acolo,acum insa il caut pentru ca am obosit , il caut pentru ca vreau sa redescopar linistea.Prins intr-o catastrofa interioara ,stau adormit ca ochiul lui Horus, sub cenusa fostelor ruguri si imi astept paznicul. Aleluia!

E clar ca voi dormi mai adanc….

Inundat de imaculat

Am fost montat in trenul fericirii inca de la inaugurare.Eram cel mai invidiat dintre instrumente ,din inox si cu o maneta placuta la atingere.
Inginerii se intrecusera in argumente tehnice cand m-au creat , asa ceva nu se mai vazuse. Langa,sau sub, nu mai tin minte, trecusera cu litere aurite de marime impresionanta : “Trageti in caz de nefericire”!
In plus de asta,aveam o gramada de instructiuni de utilizare. Calatoream prin cele mai frumoase locuri , vedeam cei mai frumosi oameni,ma bucuram de cele mai inteligente minti, eram ce sa mai …un fericit instrument stralucitor,admirat. Intr-o zi de iarna cand sinele erau inghetate de trosneau si afara era cel mai frumos inghet pe care il vazusem,a intrat in cabina unde eram instalat, un inger,blond cu ochii albastrii chinunidu-se sa-si strecoare aripile mari, imaculate, puternice, pe cele doua usi inguste…
A intrat , a ras si-a scuturat aripile ca sa le aranjeze s-a uitat in oglinda aflata deasupra locului, si-a miscat buzele senzuale in sus si in jos, sau asa mi se parea mie… a ras, a zambit in cateva feluri explicit, implicit de parca ar fi vrut sa vada cum ii sta apoi s-a asezat …greu …avea aripile atat de mari, si avea atata grija de albul imaculat incat mi-a atras atentia. A deschis o carte …avea cateva pagini, dar ea arata ca o carte citita, rasfoita, rupta, aveam dreptate…. daca priveai mai cu atentie din cartea aia lipseau multe pagini, si de ce sa mint, cat de mult m-am mirat, asa ceva ma inmarmurise, la cateva clipe dupa ce o deschisese a citit pret de cateva minute, apoi a rupt pagina a strans-o in mana delicata, imaculata, puternica, a privit pe geam a zambit frumos, ochii albastrii au devenit si mai albastrii apoi a mancat-o zambind, rasufland, usurata, ingandurata…
Ingandurata si-a aruncat privirea spre tavan …ce fericire ! Asa aveam sa-i vad cat de albastrii ii sunt ochii, ca cerul dupa ploaie ,tristi, murmurau spre dorul de curcubeu. Si-a rotit ochii ,i-a inchis, i-a intredeschis si m-a fixat cu privirea…
Of,privea mai atent instructiunile, m-am gandit speriat ca o sa smulga placuta si o sa o mestece…dar nu …

A izbucnit in lacrimi, dar ce plans aprig, i se scuturau aripile, ii cadeau penele, din albastrii ochii ii devenisera cenusii, iar lacrimile devenisera albastre.
S-a ridicat in picioare si ….pentru prima data cineva isi dorea sa ma foloseasca….a tras cu atata putere de mine incat m-a rupt…defapt nu eram bun in caz de nefericire.

Lacrimosa

 

Timpul se odihnea. Isi intindea toate incheieturile pana simtea ca-i trosneste si ultima secunda.Apoi zambea satisfacut privind la soarele ce murea pe stanca incandescenta aflata in custodia lui de cand se stia.Ce sa mai fac? ce sa mai fac? gandea ironic, stiind foarte bine ca nu avea de cat sa stea ca lucrurile sa se intample,apoi i s-a facut brusc teama ca o sa se imbolnaveasca si incepu sa vitupereze clipele de nonsalanta care il fac sa-si uite sensul .
Mama lor de clipe de nonsalanta…mor cand le simt ca vin.
Si-a adus aminte de muzica universului, s-a uita atent la miliardele de sunete ce le stransese grijuliu inca de la inceput, sunt facut si din sunete sau mai ales din sunete, legate in mod miraculos, a gandit.S-a asezat pe canapeaua ce si-o facuse din molozul viselor noastre, si isi sterse atent zapada de pe glezne ca sa asculte cum creste gheata.Intelegea de ce se odihnea, intelegea de ce se simtea bolnav.
Asa cum vedea , cu toate ca se simtea un brad uscat in plina iarna simtea totusi zapada ce ii inconjoara orizontul si tot ce putea fi mai obsesiv : un interval de cateva clipe nonsalante ce te fac sa simti cat de rece bate vantul si ca din crengi te transformi in atele.
Timpul, deschise sertarul unde stateau bine lustruite secundele pe care le folosea sa-i faca pe oameni sa se simta oameni, erau putine pentru fiecare om, pentru ca acestia avusesera grija sa se inmulteasca temeinic, astfel incat unii din ei nu dispuneau nici macar de o secunda.
Zambind alese nici mai mult nici mai putin de doua secunde pe care le cantari grijuliu, le mai sterse inca o data cu tifonul de sperante ce il avea la indemana in buzunarul din dreapta si se gandi sa si le rezerve pentru el, doar, doar ar putea sa simta …
Le-a aruncat in negura timpului fara sa se gandeasca ca cel putin un om a ramas fara speranta de a se regasi…timpul egoist devenise si mai bolnav.

….pe capitole

                                                                         

Paris – Jardin de Luxembourg

oct.2006

Ce e mai frumos decat un Rendez-vous in Jardin de Luxembourg? Stiti soarele de toamna…?! ….lumina difuza cernuta prin copacii aproape dezgoliti, ce ne umple sufletele pregatite in ascuns de hibernare si caldura aceea placuta ce te imbie sa mai porti inca o haina subtire, eventual cu maneca scurta. Il stiti deci?!… …de soarele asta as putea sa vorbesc ore in sir.

Ei bine, inchid ochii si ma vad…

E ora 14 fix si cele doua limbi enorme ale ceasului de la catedrala Saint Sulpice sau asezat una peste alta iar umbra turnului arata directia catre care trebuie sa ma indrept : Jardin de Luxembourg .
Parca si umbrele caldirilor ma grabesc catre acel loc… ma arunc in multime! Imi era clar, trebuia sa ma grabesc sa ajung langa lacul din fata Palatului Senatului unde aveam intalnirea.

De data asta, ea imi stabilise locul de intalnire, traseul pe care aveam sa-l fac cu ce ar trebui sa ma deplasez la ce ar trebui sa fiu atent …etc. Si, da ! Cu toate, ca nu ne-am mai vazut de un amar de vreme, din glasul ei am simtit dorinta aceea de a ne revedea, povestea pare simpla, dar locul meu din inima ei e batut in cuie.
In dreapta imensei porti dinspre Rue de Vaurgirard, doi jandarmi veseli cu uniformele lor impecabile discuta aprins … si mai mult ca sigur, din faptul cum se mirau si gesticulau, la mijloc erau fazele unui jeu de boules.Trec zambind ca atunci cand vezi doi cocosei ce  incearca sa arate care e mai tare. Imi arunca doua priviri curioase, iscoditoare a la Luis de Funes in Jandarmul si extraterestrii …,trec de ei si aud iar in departare cum se reinoada firul aprins al discutiei lor.

Dar ea era deja prezenta in mintea mea asa cum o lasasem acum trei ani
Mi-aduc aminte cum ma rugam in gand ca nu cumva sa fi aparut deja la locul intalnirii sa mai am timp sa mai caut in sacul gol de vorbe din mintea mea pe acelea simple si pline de intelesuri.M-am surpins in pas grabit gandind chiar ca ar fi bine sa nu vina.
Pe aici isi faceau plimbarile Ionesco si Cioran, ma incanta ideea asta si drept urmare in joaca imi iau un aer interesant …zambesc.

M-am asezat pe una din bancile din jurul lacului, sunt deja relaxat cu lumina calda ce imi incalzeste si sufletul si….. O astept…… ma concentrez la un petit bebe ce incearca sa dea de mancare ratelor ce se plimba fudule in apa transparenta.
Gandurile se linistesc unul cate unul si plutesc cu toata mintea in imaginea asta, m-am cufundat de tot in lumina si vise, in amintiri si ma suprind oftand. Nu vreau sa spun nimic.E atat de puternic parfumul asta de Paris.Toate simturile mele sunt complesite si inaltate.Simt cum usor ca un vant se aseaza langa mine un trup delicat,rade usor ascutit.. Nu zic nimic !Nu pot sa zic nimic !Nu vreau sa zic nimic !
Ce rost au vorbele acum ?!As vrea sa ma intorc sa o vad, dar isi lipeste buzele de urechea mea si imi sopteste: Pot sa ma asez! si rade ascutit, ma intorc, dar nu deschid ochii. Soarele imi incalzeste pleoapele si simt ca as putea sa vad direct prin ele. O cuprind in brate cu ochii inchisi si o sarut, ma las prada simturilor : soare de toamna, caldura ei, vanticel racoros , clinchet de rasete de copii, miros de liliac miros de stejari mai batrani decat Notre Dame, zgomotul facut de stropii de apa ce se izbesc de statui.
Se lipeste de mine si imi spune ca o sperii cu tacerea mea , o iau de mana si fara sa zic nimic ne ridicam si plecam spre iesirea din dreptul Fantanii Marco Polo .

Cap. saizecisiopt

Inspirat dupa gigi… vorba lui muiut…

Surprins! …. mi-a soptit in ureche intre somn si trezire o voce leganata…apoi un ras subtire de voie buna fugarind secundele ca un ecou, m-au facut sa intredeschid pleoapele in vis… Inainte de asta cu ceva timp neimportant dealtfel cu cat , imi propusesem sa fiu cuminte .

Pur si simplu mi-am zis : Sa fiu cuminte e cel mai important, si am gandit acel cuminte ca pe o pietrificare pentru ca nu aveam timp sa-mi definesc “cuminte”. Brusc genunchii mi s-au turnat in matrite de fonta, grei ca hainele de lana imbibate cu apa, incercam sa-i misc usor, gandind fiecare mm patrat de aer ce-l strabateam, am reusit sa-mi plasez gambele intinse, fixand gleznele de marginea patului.Era comod si ma stabilisem in pozitia asta pentru o vesnicie..daca tot era sa fiu cuminte macar sa am parte de confort.
Constientizam cu o placere absoluta faptul ca posed atatea membre.. !!! Si vanam aerul din jurul meu cu incetinitorul,  in reluare, cu gandul sa fie ca in reluare, ma transformasem in caracatita si ma simteam verde si am ras caci gandul de verde m-a dus la gemul de nuci de la Sambata , asa da …caracatita verde ca gemul de nuci si norii  ce pluteau peste munti cel putin asa se vedea din iarba, ca niste corabii spaniole, portugheze mama dracu …conchistadori ceva ..

Apropo de conchistadori, frumosi domne’ , in zalele lor facute pe comanda ca atunci nu era chestia cu Pret a Porte, ce straluceau in soare de se inchinau si zeii mayasi la ele, mincinosi nefericiti , zeii mayasi stateau in padurile lor tropicale nicidecum nu ieseau ei la malu’ marii ca pescarii aia amarati ,mda ma rog…

Si brusc un gand mi-a luat-o inainte, atunci incercam din rasputeri sa-l ajung, era probabil cel mai rapid gand pe care l-am avut, fugeam dupa el cu toti neuronii gafaind incurajand ca niste ultrasi jegosi   …ale ale ale ,ale ale ale, s-a oprit intr-un final razand, rade ca prostul am gandit , nu ma mai tin genunchii amice de aia nu te prindeam si da-i si rade ha! ha! ha! ha! ha! pai normal ca nu te mai tin, nu vezi ce greiiiiiiiiiii sunt …Grei da , si pleoapele erau ca niste obloane intepenite de casa veche parasita. Si ce dracu fac eu aici …
Si atunci, intra ea ca o bila de foc topaind prin pat in jurul meu ca un caprior iesit in martie la pascut …baby, ce desteapta suuuuunt incredibil atatea ganduri inteligente ma bombardeaza as vrea sa ti le explic dar nu pot, acum ma grabesc sa mi le pun in ordine si vin ca un suvoi, ca un uragan, chestii negandite dar atat de inteligente, incredibil….
Stai linistita baby, am zis, acum imi trag si eu sufletul dupa alergatura asta nebuna ..al dracu gand …cat de rapid …